Piua

Cata ravaseala si cata confuzie.. Sincer, ma simt confuza doar gandindu-ma la ravaseala din capul si patul meu. Parca ieri era cearsaful mai intins si gandirea mai clara. Nu? Eh, azi o sa inchid ochii si-o sa ma prefac ca e inca ieri.

Uite, ma plimbam intr-o miercuri pe Elisabeta si ma chinuiam sa nascocesc o idée sa nu-mi mai fie frig. Cand fac asta imi place sa ma joc cu fularul meu in dungi albe si negre ca niste clape de pian si sa apas cu degetele pe el. Doar ca in ziua aia, in loc sa ma gandesc la urechi rosii si amprente amortite, mintea mi-a fugit spre un videoclip pe care-l vazusem fugar la teveu. Un ins, cel mai probabil englez, canta la pian intr-o masina, iar masina se hranea de zor cu muzica si mergea fara nicio treaba pe autostrada. Ce imagine caraghioasa, m-a facut sa zambesc putin si sa ridic din spranceana. Mi-aduc apoi aminte ca domnul in cauza purta o caciula bej care-i strangea, putin cam tare, parul lung carliontat. Avea figura de hipiot intarziat la Woodstock care incepea sa priceapa minunile tehnologiei, mi-am zis. Ah, si ce sentiment de fiinta privilegiata de circumstante mi-a dat gandul asta. O vinovatie fara vina. Dar in fond, care ‘circumstante’? Cele tehnologice? Hah. Fara nicio indoiala un om care s-a jucat ‘leapsa’ si ‘un, doi, trei la perete stai’ in copilarie a iesit mult mai creativ si mai amuzant decat unul care s-a jucat numai pe ‘Gameboy’ si ‘Tetris’.

Deci da, sunt o fiinta privilegiata. Am jucat si ‘Pitita’ prin dulapuri si gradini, dar si Starcraft. Am atins un.. oarecare echilibru sper. Dar cum oare va fi pustiul ce cunoaste numai Wii? Si numai ciorapi de iarna cumparati? Si numai prajituri reci si tari cumparate? Cred ca aici am prins o expresie cam speriata de inevitabil, cu ochii in lacrimi de la vant. Tot de aici a inceput sa-mi fie teama. Un fior rece de la ceafa se sirpuia facand diverse ocolisuri inspre piept. Nu mi-era teama de vreo bestie mitica sau vreun camion derapat, ci de faptul ca habar n-am sa gatesc inca. Prin pura-mi neputinta contribui la popularitatea viitoarelor prajituri reci de cumparat. O groaza de bani se vor duce usor, usor pe fursecuri si tarte in culori tipatoare de origine indoielnica.. Bani, bani, bani.

Se stie ca banii make the world go round, nu? Dar banii demult nu mai fac doar asta. Ei au ajuns sa ne cutremure atat de adanc si de iremediabil sufletul incat insasi imaginea unei bancnote ne aduce pe culmile nebuniei. Cand acel domn in palton negru si servieta maro de piele si-a scapat cincizeci de mii pe sina de troleu, au impietrit 37 de fiinte. Pensionari, scolari, someri, muncitori, studenti, adolescenti, femei insarcinate in luna a doua, a patra, a cincea, a opta.. Indiferent cat de multi bani aveau in buzunar sau sub saltea acasa, acele 37 de suflete au incremenit fizic. Inima a inceput sa bata mai tare ca oricare sot abuziv, fata a inrosit, adrenalina a stat sa sara din limitele masuratoresti. Parca numai aerul parea a se misca. Limita nebuniei cauzata de bani a fost atinsa. Sa iau bancnota sau sa o las. Sa traiesc sau sa mor. Sa zbor.. sau.. sa ma prapadesc in mii si mii de bucatele de sticla?
Eventual un pensionar mai intr-o pasa buna il striga pe domn, iar acesta ii multumeste gratios si-si continua drumul spre banca. Celelalte 36 de suflete isi revin, unii se simt vinovati, altii ofuscati, altii nici nu realizeaza testul prin care tocmai au trecut. Ehe..

Testele sunt mereu dificile, nu conteaza cat ai invatat. Mereu te simti ca un iepure care fuge disperat printre randurile cerintelor de pe hartie sau probelor din concurs. Ma simteam putin ca un iepure miercurea aia, din cauza frigului. Unde sa mai fugi de el? Poate doar sub geci ce te fac sa arati ciudat si caciuli care-ti ciufulesc parul. Si prin ganduri aleatorii ne mai ascundem de frig. Poate asa se explica sumedenia de fete si strambaturi ale oamenilor de pe strada iarna, nu crezi? E funny asa..

Ma intreb daca aveam un fular multicolor unde mai imi fugea mintea miercurea aia. Si a ta se pierde asa tot timpul, nu? Povesteste-mi, chiar vreau sa stiu.

Nonsensurile mele si-ale tale

Cheese. Cheeese. Am vrut ca primul cuvant din junele meu blog de teen sa fie cat mai cheesy posibil si am ales. There’s nothing cheesier than flowers and candy, exept cheese. Ehe.

De ce? Pentru ca la asta s-ar astepta toti si le dau ce vor ei, the people, sa citeasca. Acum o sa scriu foarte mult despre absolut nimic si o sa-mi rezum existenta in cateva propozitii ce se vor intelectuale si profunde, sa fiu pe placul lor. Cu ce bad boy pe motocicleta sau pustan puber mi-am inceput eu viata sexuala sau planuiesc sa mi-o incep, pe care din parinti il invinuiesc pentru gene proaste si lipsa de afectiune si care ar fi moartea mea ideala. Or sa fie printre primele subiecte abordate. Iar ei toti or sa zambeasca in sinea lor si-o sa clatine capul mormaind un “Vai de generatia asta” scurt in timp ce schimba melodia din Winamp. Poate asta voi scrie, poate nu. Cine ma preseaza sau ma obliga?. Apoi.. E al naibii de greu sa enumar atatea carti care nu le-am citit niciodata. Si sa aflu numele albumelor care nu le-am ascultat, dar care stiu ca le-au ascultat ei si nu e acceptabil ca eu sa n-am habar si totusi sa fiu in rand cu dansii. E greeeu si migalos sa googlesc toate lucrurile astea ca ei sa ma placa si sa ma adauge la feeds ‘din pura curiozitate’. Ei ma deprima.. Cred ca ei ne deprima pe toti. Cei ce ne judeca. Le-as taia internetul. Sincer.

Dar hei, e in regula, calmeaza-te.. Nu vorbeam despre tine. Tu esti fiinta mea, nu am cuvinte care sa te cuprinda. Nu sunt ironica si Nu incerc sa fiu amuzanta in vreun fel (nu acum, ma pastrez pentru viitoarele cocktail parties, festivaluri de bere, majorate, public speakings si diverse alte evenimente sociale). Vreau sa cred ca tu esti altfel decat ei si ca intelegi macar putin.


Primul entry trebuie mereu sa fie catchy. Fie, o sa ma conformez, incerc pe cat posibil in imaginea krissului sa-l fac catchy. Dar pot sa-l fac abstract? Pleaaase, with sugar lumps on top? Il fac abstract. De ce sa incep cu durerea mea de spate de ieri si cu linistea ingrijoratoare de pe aleea aia din seara aceea, stiu eu care, cand pot sa incep cu ceva frumos care o sa-ti placa si tie? E timp si spatiu destul.


Fiecare persoana cu blog isi adora cititorii pe ascuns sau pe fata; Ei sunt cei ce le ofera elixirul acela dulce al feedbackului. Mierea e amara si parca inutila pe langa elixirul acela divin; fiecare comment fiind ca un sarut grabit. Incercam sa-l intelegem initial pentru ca asa ne e firea, analizam pana si stickerul in chineza de pe o pereche de sosete noi for crying out loud, dar apoi incepem sa-l apreciem ca gest in sine. The warm fuzzy feeling in our chests devine inevitabil. Ne gandim: “Pentru un moment in timp o alta persoana a gandit gandul meu si mi-a simtit dorintele si aspiratiile. E un miracol al lumii moderne. Asta si bomboanele cu lichior inauntru. I still don’t get how they do that, man..” Cand mesajul care vrem sa-l transmitem e primit, placerea e inimaginabila. Aproape doare, dar o savuram ca atare.

Unde vroiam eu sa ajung, unde, unde, unde... Ah. E chiar foarte simplu. Tu esti Lumea. Cea mai mare fantezie a mea este ca tu sa citesti randul asta si sa te gandesti la cuvintele astea si la 5 minute dupa ce mi-ai inchis pagina. Nu stiu de ce, imi trebuie un motiv? Senzatia, thrillul, gadilarea de ego. Ma intreb daca simti mana mea pe obrazul tau acum, multumindu-ti si zambindu-ti. Hmz. Tu, fiinta mea, esti cea care nu judeca. Citeste , accepta si poate lasa in casuta pentru comentarii un gand d-al tau.

Si eu, ca si tine, sunt un biped consumator de Cola rece vara, cand te ustura ochii de la soare, si sorbitor de ceaiuri aromate dimineata, iarna , cand vorbesti putin pe nas si-ti simti capul mai greoi. Simt ca si tine cand perna devine prea tare, si dorm ca si tine, sangerez, visez, stranut, sacrific, pretuiesc, arunc, plang si ma plictisesc ca si tine si totusi tu esti Lumea intreaga si eu sunt o persoana cu un inceput de blog. Aici e magia. Hehe. Simti ce urmeaza? Simti ironia?
Te iubesc.