Piua

Cata ravaseala si cata confuzie.. Sincer, ma simt confuza doar gandindu-ma la ravaseala din capul si patul meu. Parca ieri era cearsaful mai intins si gandirea mai clara. Nu? Eh, azi o sa inchid ochii si-o sa ma prefac ca e inca ieri.

Uite, ma plimbam intr-o miercuri pe Elisabeta si ma chinuiam sa nascocesc o idée sa nu-mi mai fie frig. Cand fac asta imi place sa ma joc cu fularul meu in dungi albe si negre ca niste clape de pian si sa apas cu degetele pe el. Doar ca in ziua aia, in loc sa ma gandesc la urechi rosii si amprente amortite, mintea mi-a fugit spre un videoclip pe care-l vazusem fugar la teveu. Un ins, cel mai probabil englez, canta la pian intr-o masina, iar masina se hranea de zor cu muzica si mergea fara nicio treaba pe autostrada. Ce imagine caraghioasa, m-a facut sa zambesc putin si sa ridic din spranceana. Mi-aduc apoi aminte ca domnul in cauza purta o caciula bej care-i strangea, putin cam tare, parul lung carliontat. Avea figura de hipiot intarziat la Woodstock care incepea sa priceapa minunile tehnologiei, mi-am zis. Ah, si ce sentiment de fiinta privilegiata de circumstante mi-a dat gandul asta. O vinovatie fara vina. Dar in fond, care ‘circumstante’? Cele tehnologice? Hah. Fara nicio indoiala un om care s-a jucat ‘leapsa’ si ‘un, doi, trei la perete stai’ in copilarie a iesit mult mai creativ si mai amuzant decat unul care s-a jucat numai pe ‘Gameboy’ si ‘Tetris’.

Deci da, sunt o fiinta privilegiata. Am jucat si ‘Pitita’ prin dulapuri si gradini, dar si Starcraft. Am atins un.. oarecare echilibru sper. Dar cum oare va fi pustiul ce cunoaste numai Wii? Si numai ciorapi de iarna cumparati? Si numai prajituri reci si tari cumparate? Cred ca aici am prins o expresie cam speriata de inevitabil, cu ochii in lacrimi de la vant. Tot de aici a inceput sa-mi fie teama. Un fior rece de la ceafa se sirpuia facand diverse ocolisuri inspre piept. Nu mi-era teama de vreo bestie mitica sau vreun camion derapat, ci de faptul ca habar n-am sa gatesc inca. Prin pura-mi neputinta contribui la popularitatea viitoarelor prajituri reci de cumparat. O groaza de bani se vor duce usor, usor pe fursecuri si tarte in culori tipatoare de origine indoielnica.. Bani, bani, bani.

Se stie ca banii make the world go round, nu? Dar banii demult nu mai fac doar asta. Ei au ajuns sa ne cutremure atat de adanc si de iremediabil sufletul incat insasi imaginea unei bancnote ne aduce pe culmile nebuniei. Cand acel domn in palton negru si servieta maro de piele si-a scapat cincizeci de mii pe sina de troleu, au impietrit 37 de fiinte. Pensionari, scolari, someri, muncitori, studenti, adolescenti, femei insarcinate in luna a doua, a patra, a cincea, a opta.. Indiferent cat de multi bani aveau in buzunar sau sub saltea acasa, acele 37 de suflete au incremenit fizic. Inima a inceput sa bata mai tare ca oricare sot abuziv, fata a inrosit, adrenalina a stat sa sara din limitele masuratoresti. Parca numai aerul parea a se misca. Limita nebuniei cauzata de bani a fost atinsa. Sa iau bancnota sau sa o las. Sa traiesc sau sa mor. Sa zbor.. sau.. sa ma prapadesc in mii si mii de bucatele de sticla?
Eventual un pensionar mai intr-o pasa buna il striga pe domn, iar acesta ii multumeste gratios si-si continua drumul spre banca. Celelalte 36 de suflete isi revin, unii se simt vinovati, altii ofuscati, altii nici nu realizeaza testul prin care tocmai au trecut. Ehe..

Testele sunt mereu dificile, nu conteaza cat ai invatat. Mereu te simti ca un iepure care fuge disperat printre randurile cerintelor de pe hartie sau probelor din concurs. Ma simteam putin ca un iepure miercurea aia, din cauza frigului. Unde sa mai fugi de el? Poate doar sub geci ce te fac sa arati ciudat si caciuli care-ti ciufulesc parul. Si prin ganduri aleatorii ne mai ascundem de frig. Poate asa se explica sumedenia de fete si strambaturi ale oamenilor de pe strada iarna, nu crezi? E funny asa..

Ma intreb daca aveam un fular multicolor unde mai imi fugea mintea miercurea aia. Si a ta se pierde asa tot timpul, nu? Povesteste-mi, chiar vreau sa stiu.